Lumina de ieri...

Lumina de ieri
de Lucian Blaga
Caut, nu ştiu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălţărilor altădată!

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, tâşnitoare, aprinse
fântâni - azi cu ape legate şi-nvinse.

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.

Dupa 25 de ani...

Saptamana trecuta am implinit un sfert de veac pe acest pamant. Da se poate spune ca ar trebui sarbatorit evenimentul... insa la mine e altfel. Pentru mine ziua mea de nastere, gandeam eu candva, a fost clipa in care problemele mele au inceput. Exista posibilitatea de a avea dreptate dar mai exista si aceea in care sa ma insel amarnic. Aici fiecare are propria opinie... simtiti-va liberi sa ganditi si sa judecati... va va veni si voua randul asa cum mi-a venit si mie. Asa deci am 25 de ani.
Nu mi-am imaginat ca voi ajunge aceasta varsta. Si cand ajungi la asemenea praguri in viata natura umana te indeamna la un inventar, la o evaluare... Dar ce sa evaluezi? In cazul meu nu prea sunt multe de inventariat... Nu am schimbat lumea asa cum visam candva ci s-a intamplat exact invers, lumea m-a schimbat pe mine... acum uita-ta le tine si spune-mi ca nu am dreptate. Nu ai cum sa nu imi dai dreptate... ai ajuns si am ajuns produsul oamenilor cu care am intrat in contact. Asta e. Ce a mai ramas de spus... nimic... cam asta ar fi cuvantul care mi-ar descrie perfect starea... de-a lungul acestor ani am visat o lume a mea... o lume pe care am pierdut-o odata cu trecerea anilor... imi mai aduc aminte de ea... Imi aduc aminte de dialogurile mele cu fetele care niciodata nu au aflat ce simteam pt ele... Imi aduc aminte de declaratiile de dragoste nascocite in mintea-mi de adolescent tocilar si retras, respins pt simplul fapt ca eram un pic mai diferit decat ceilalti... dar am supravietuit cu sechele dar am supravietuit. Imi aduc aminte de gandurile si vorbele nerostite, de sentimente neimpartasite... Imi aduc aminte de inocenta pe care am vandut-o pe un pret de nimic. Imi mai aduc aminte de franturi din rugaciunile ce le spuneam... de lucrurile pe care le invatam despre lume, despre viata, despre Dumnezeu. Sunt momente cand as vrea sa ma intorc in trecut... dar imi aduca deasemenea aminte ca trecutul este cel mai indepartat loc de sub soare... pt ca nu se mai intaorce niciodata. Si totusi daca mi s-ar da ocazia de a am intoarce in trecut nu as schimba nimic... absolut nimic. Ce am trait am trait si chiar daca a fost naspa si foarte nasol nu as schimba nimic. NU stiu cum sa imi traiesc viata decat asa cum mi-am trait-o pana acum... Pare superficial si lipsit de imaginatie? Cu siguaranta pt voi dar pt mine insemna viata pe care am trait-o si pe care nu o voi schimba cu o alta...
"Here I am will you send me an Angel?"(Scorpions)
E trecut de miezul noptii. Afara se mai aude soapta zapezii care a acoperit orasul. Am vrut-o de sarbatori... ar fi fost mai tru dar na asta e... in viata nu e chiar asa cum vrei. Ciudat e sentimentul ala cand mergi singur pe strada. Nu e nimeni. Zapada isi scartaie sub picioare parca iti transmite un mesaj din alta lume. Masinile nu se mai aud decat undeva departe. Oamenii dorm linistiti fara sa le pese parca de nimic. Sunt doar eu, noaptea si fulgii de nea... ma las prins in jocul lor... si simt linistea acestui peisaj inundandu-ma... va veni o zi cand imi voi aduce aminte si despre aceasta noapte... Poate ca in alta lume ceea ce nu am spus va avea valoare...
In incheiere vreau doar sa las o poezie scrisa de George Bacovia...il stiti doar de la orele de romana catalogat a fi tata pesimistilor... dupa parerea mea asta e o eticheta gresit pusa, eronat tratata... Aproape ca uitasem poezia...
Epitaf
de George Bacovia
"Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Si-a plâns mereu.

U-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect."