sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Da, stiu ca e trecut de miezul noptii. Si eu inca incerc sa scap de realitatea care incepe sa ma copleseasca. Nu pot adormi... e normal doar am consumat aproape toata cantitatea de fericire cumparata(2.5l). Acum simt durerea si ca sufletul doare cu adevarat. Nu credeam ca sufletul poate sa doara... el nu e materie... cum deci ma poate face sa sufar... si totusi traiesc durerea... dezamagit de mine si de lume... Fara viitor si fara trecut... nici macar clipa prezenta nu imi apartine... si cu toate astea ma plang ca o baba nesuferita... dar asta e... nu poti sa fii fericit cand suferinta te copleseste...
Asadar sunt singur in noapte. Am vazut un film... m-a rapit pt cateva clipe de realitate... partea nasoala a fost cand am vazut genericul de final... atunci parca o voce mi-a spus... "Back to reality" Si adevarul e ca realitatea doare al naibii de rau.
Si ma intreb de ce mai scriu toate chestiile astea? Oare vreau eu sa imi descopar sufletul in fata intregii lumi... asta da intrebare: de ce naiba imi descriu trairile pe un blog pe care oricine il poate accesa? Oare nu pt ca inconstient strig dupa ajutor si dupa salvare? Oare nu e in natura umana sa caute solutii care sa o scape de suferinta? De ce mai scriu? De ce mai continui? De ce mai traiesc? Cine sunt si de ce exist? Daca nu imi gasesc locul pe pamant ce rost mai am aici? Daca nu ma integrez niciunde de ce naiba am mai venit pe lume? Si ma intreb daca mai vreau sa traiesc vesnic.... nu stiu... daca imi va fi mai bine ma bag... daca nu... naspa...

Intre doua lumi...

Cineva a spus odata ca suntem calatori pe acest pamant. In aceste zile nu ma mai simt un calator ci mai degraba un pribeag, un nomad fara casa si fara masa... unul din acei oameni care nu isi gasesc locul nicaieri in acest univers. M-am saturat de aceasta situatie. Dar se pare ca alta nu am si nici nu intrevad curand vreo schimbare.
Am incercat sa adopt o alta atitudine referitor la societate. Nu indraznesc sa spun ca a fost ceva rau in acesta noua "orientare" ci mai degraba un nou pas in a cunoaste lumea asa cum e ea.Acum am acel sentiment al metisului sau al mulatrului. Simt ca apartin de doua lumi si nici una nu ma reprezinta, nici una nu ma satisface pe deplin... nici una din ele nu ma accepta asa cum mi-as dori... Niciuneia nu ii pot oferi dragostea pe care mi-as dori sa o primesc la randul meu. Apartin tuturor si niciunuia. Sunt la mijloc... neutru... cenusiu... zona cenusie imi apartine... in ceata aceasta ma ascund, o explorez si imi dau seama ca la un anumit moment va disparea insa atunci nu stiu ce voi face...
Ma simt gol si totodata plin de mii de trairi si sentimente... Simt incheierea toamnei... regret trecerea acestui anotimp... nu imi displace iarna, ba chiar o ador si asta nu pt zapada sau schiuri si alte sporturi specifice acestui anotimp... iubesc iarna datorita linistii si pacii ce o emana... Totul pare mort si inchetat... insa aparentele insala si aceata dovada ne-o da primavara... Asadar e vremea de iernat... Ce imi displace acestui anotimp sunt acele sarbatori... Insa despre aceste lucruri vom vorbi intr-un alt episod...
Sfarsit de toamna... oare voi ma prinde inca una? intrebare data muritorilor... dar raspunsul? cine il va da?...

luni, 23 noiembrie 2009

ganduri din ceata...

Afara noaptea si-a intrat pe deplin in drepturi. Ceata a coplesit orasul sedat de atata agitatie. Linistea domneste nestingherita pe strazile pustii de viata. Prin ceata acestei nopti de toamna trece un tanar... linistit si incet poarta in spate chitara la care cu cateva minute inainte a cantat... mainile... intr-o mana avea ce mai ramasese din cei 2,5 l de fericire iar in cealalta cauta melodia ce voia s-a asculte la mp3. Mergand el asa pe strada isi aduse aminte de gandurile avute serile trecute... si s-a gandit ca ar fi bine sa le impartaseasca cu cineva... si ia ghici... a ales sa le impartaseasca cu cel care citeste aceste randuri acum...
Dragostea cu forta nu se poate... cam asa suna o vorba spusa de batrani... Si daca nu exista doua persoane nu se poate face dragoste. A realizat ca tot ce simtise si tot ce crezuse a fost doar in el si in mintea lui... inca o data imaginatia l-a inselat... Si-a privit viata si si-a analizat automatismele ce il protejau de durere si de dezamagire... le-a luat pe fiecare in parte si le-a pus sub microscop... Si intr-adevar asa a fost... cand era deprimat si in depresie, cand tensiunea interioara era de nesuportat, cand sufletul il durea si gemea in el imaginatia ii dadea solutia... posedand o imaginatie bogata si alimentata inca din copilarie cu tot felul de informatii acest tanar era capabil sa isi creeze o lume a lui... o lume in care el facea regulile, o lume in care putea sa fie si sa faca tot ceea ce in viata reala nu putea si "nu avea voie " sa faca... si uite asa a ajuns sa nu mai traiasca in lumea asta... supravietuia in realitate dar de trait traia numai in lumea visului... iluzia l-a orbit facandu-l sa creada ca este reala... si aceasta convingere ii era alimentata de anumite lucruri ce le facea trupul lui, anumite reactii ale acestuia ce aveau menirea sa ii ca ceea ce visase era real... insa totul se spulbera in cateva secunde... trezirea la realitate doare... il innebunea... isi dorea sa nu se fi trezit niciodata...
Important in toata povestea acestui tanar este ca el a devenit constient de tragedia vietii lui. Si-a dat seama ce se intampla cu el nu de in totalitate ok. A avut un punct de plecare... un punct din care a decis sa isi schimbe viata... sa inceapa sa traiasca in real si nu numai in imaginar... chiar daca realitatea e cruda si adevarul doare, chiar daca viata de grea si pt unii nemiloasa... trebuie sa o traim si trebuie sa ne bucuram de ea... pretul pt verbul a trai nu e mic si nici mare... e doar unul singur... pretul verbului a trai e unul singur si acela esti tu... propria ta persoana... daca vrei e eul tau...
La aceste concluzii a ajuns tanarul calator prin noaptea tarzie de toamna... Chiar daca afara ceata devenea tot mai deasa in el era limpede totul... cel putin pana la urmatoarea sapatura in sufletu-i stingher... poate chiar din acest motiv ceata ii era asa de bine cunoscuta... nu il deranja, nu il obosea si nu il enerva... pt ca stia ca ea ii e atat de aproape si atat de prezenta incat a ajuns sa o iubeasca... ea era chiar in sufletul lui... si traind-o stie ca ea nu e negativa ci doar un mijloc prin care esti " fortat" sa cauti raspunsuri, sa cercetezi lucruri si sa analizezi viata la rece...
Acum il las pe tanar sa isi continue drumul... mai are ceva de mers pana acasa... iar pe mine incepe sa ma cuprinda somnul... Asa ca noapte buna!!!P.S. Avem bilete... again... Floarea de Iris ne asteapta si noi pe ea... asa ca pe curand...

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Eu si toamna...


E o seara cetoasa de toamna tarzie. Iar ma apropiu cu usurinta de acel ceas mult drag mie... miezul noptii... In difuzoare canta naiul o melodie desprinsa parca din alta lume... iar eu o ascult... si vreau sa o simt in fiinta-mi desfigurata de muritor ordinar ce sunt...
N-am scris de mult ceea ce simt... probabil ca nu am simtit mai deloc sau am simtit atat de mult incat nu am mai avut timp sa si scriu. Am ajuns la concluzia ca pretul pe care trebuie sa il platim pt a fi noi insine e tocmai singuratatea... si cum omului nu ii place sa fie singur majoritatea oamenilor se conformeaza societatii... isi creeaza masti si fiind ca le poarta uneori abuziv si necontrolat ajung sa se identifice cu ele... unitandu-se in oglinda fara masca ajung intr-o buna zi sa se intrebe cine este strainul care apare in oglinda... Asadar am ales sa caut sa vad cine sunt cu adevarat si care e scopul meu in viata... si cum sunt la inceput si inca nu sunt pe deplin constient de ceea ce sunt nu pot nici sa afirm care este scopul meu in viata... evident ca as putea sa dau raspunsurile pe care anumite categorii de oameni ar vrea sa le auda... dar chiar daca le spun asta nu insemna ca le si cred...
Acum inteleg de ce este atat de utilizata acea vedere sau acel punct de vedere "outside the box"... e uimitor cat de multe lucruri ti se lamuresc in momentul in care ai acces la acest punct... intelesul lucrurilor incepe sa nu iti mai fie ascuns...
Un bun prieten mi-a spus intr-o zi un lucru ce m-a socat... atat de tare incat am ajuns sa ma identific cu el... Mi-a spus ca nu isi mai aduce aminte cand i s-a spus ultima oara "Te iubesc..." trist nu... continuarea este ca uitand acest lucru a ajuns sa nu isi mai aduca aminte ultima oara cand el a spus cuiva " Te iubesc..."
E sfarsit de toamna... natura parca moare... " frunze cad in calea mea"... ceata ma invaluie si nu imi frica... pt ca si natura simte cu sufletul meu...