gand de toamna

"Am decazut. Si cu aceasta "descindere" imi vad regresul mintal, intelectual, cultural. Vad cum nu pot exprima o idee in mod coerent, in situatia in care la un moment dat legam zeci de idei uimitor de rapid si frumos. Nu mai pot privi dincolo de mine... de eul putred si expirat de atata mizerie... ma inec in ego-ul meu fara de margini si totusi atat de limitat incat iti e scarba sa il privesti. Ma exprim ca un om incult... desi refuz sa cred ca sunt. Imi e greu sa gasesc cuvintele portivite, acordurile bine facute... imi e greu sa ma calmez si sa nu ma grabesc cand vorbesc... ajung sa devin eu insumi omul/oamenii de care acum sau candva radeam. Abia mai pot visa. Abia mai pot spera ca lumina intr-o zi ma va cuceri. Imi dau seama ca sunt mic si prost chiar si cand stau in prezenta prietenilor... cand contrarul ar trebui sa aiba loc. Simt ca ei sunt undeva sus iar eu jos. Tac pt ca am impresia ca orice as zice nu ii atinge... nu conteaza ca vine de la mine, probabil tocmai pt ca vine de la mine , chiar daca acel ceva are in el o parte de suflet, o parte din sufletul meu... sec dar e al meu. Oamenii ma cred prost. Incerc sa le demonstrez ca nu e asa insa imi dau seama ca nu prea imi iese... unii ar spune ca nu imi iese pt ca poate chiar sunt. Nu le exclud varianta. Sunt jos, decazut. Nu e usor sa fii cazut si sa iti dai seama ca prea multe nu mai poti face... e dureros sa vezi ca ai ajuns o umbra a celui ce ai fost candva. Acele vremuri au apus si o data cu ele si gloria avuta. Si imi dau seama ca unicul lucru care ma mai poate salva este dragostea. Dar pt ca dragostea sa isi faca bine treaba trebuie impartasita... cu alte cuvinte trebuie sa o dai dar trebuie sa o si primesti. Daca imi privesc viata, inca nu stiu pt a cata oara, vad ca am dat multa dragoste. Mi-am dat dragostea fetelor pe care le iubeam. De primit inapoi nu a fost insa cazul. Cu toate astea am continuat sa dau si inca dau. Problema e ca daca nu o primesti inapoi ti se cam face rau... intervine apoi amaraciunea si dezgustul pt rasa umana din care faci si eu parte. Am primit totusi iubire... am primit-o de la familie, parinti, bunici, frati, surori, prieteni insa cu toate astea nu m-am simtit implinit. Am beneficiat si inca beneficiez, asa cum spune crestinismul, de dragostea lui Dumnezeu, si asta ar trebui sa fie indeajuns. Si totusi nu inteleg un lucru si anume: Adam era prin Eden de unul singur si el beneficia de aceeasi dragoste de care beneficiem si noi de la Dumnezeu, si totusi Dumnezeu a zis ca nu e bine ca omul sa fie singur... asa ca i-a facut o partenera. Dumnezeu a pus in noi aceasta nevoie de a iubi si de a fi iubiti. Problema intervine atunci cand iubirea este numai data si niciodata primita, sau putin primita, si cand iubirea este primita si niciodata sau de foarte putine ori e data.Toti avem nevoie de a da si de a primi dragostea. In softul nostru e scris ca putem functiona bine numai in acest sistem. Avem nevoie de iubire, de dragoste... si numai ea ma mai poate salva. Si ceea ce iti spun acum nu suna ca ceea ce am creat in mintea mea... si asta dovedeste ceea ce am afirmat mai sus... ca sunt decazut... in regres... nu stiu cand a inceput totul insa simt efectele... si stiu ca numai dragostea ma mai poate ajuta sa depasesc gloria avuta candva..." spunand aceste cuvinte lasa loc tacerii... dar si tacerea muri in zgomotul masinilor ce treceau pe strada, in strigatele copiilor, in soaptele indragostilor, in luminile reclamelor, in vibratia aerului rece de toamna. Am ajuns sa stau langa el si sa ii gandesc cuvintele. Incet am inceput sa simt ce simtea si el. Era greu... dureros. Si avea dreptate... nu e asa cum le-a creat in mintea lui... erau diferite inauntru dar afara erau asa cum le-a descris el... decazut. O data iesite afara lucrurile nu mai sunt la fel. Poate de asta nici nu mai incerca sa le scoata afara... in el ele aveau o alta insemnatate, aveau coerenta, logica, erau reale. Afara, in interactiune cu alte sisteme de gandire si perceptie, ele isi peirdeau toate proprietatile avute in sufletul lui. Din acest motiv nu le scria, si nu le nota undeva... pardon, le nota insa numai in paginile vii ale sufletului sau. Nu i-am cerut voie sa ii reproduc aici cuvintele. Si stiu ca nici nu trebuia... pt ca el stie... si nu se supara. Poate macar asa va putea sa ramana ceva dupa ce el va trece. Dragostea, Iubirea... cuvinte pe care le rostim atat de des si le traim atat de rar... si totusi... Dragostea

...

Habar nu am despre ce vreau sa scriu acum, deci nu stiu ce va iesi la finalul acestui fragment. Voi incepe prin a mentiona ca e o seara de toamna tarzie ca ziua s-a asemanat cu una de primavara... oamenii de stiinta spun ca acest fenomen se datoreaza exploziilor solare ce au avut loc in astru. Dupa unii el oricum va exploda de tot intr-o zi... insa pana atunci nimeni nu isi pune problema disparitiei lui. Oare cum ar fi viata in absenta luminii?
Cea mai importanta lupta din viata este cea pe care o duci cu tine insuti. Daca aici iesi invingator celelalte lupte sunt pe jumatate castigate. E greu sa lupti cu tine pt ca te afli in ambele tabere. Si cum am mai spus si alta data citand un bun prieten de-al meu "cine castiga atunci cand te lupti cu tine insuti?"... grea intrebare. Adevarul e ca cele mai multe piedici, granite, limite, frane sunt in mintea noastra... uneori ne sunt puse de ceilalti dar de cele mai multe ori sunt create atat de ingenios de noi... iar la un anumit moment ii invinuim pe ceilalti de "opera" noastra. C'est la vie! cum spun francezii...
Imi e greu sa scriu pt ca simt lipsa unor ganduri pe care le consider marete. Am impresia ca scriu numai ca sa mai am o postare pe blog. Oare este acest lucru adevarat? E posibil ca da... dar acum chiar mi se rupe de acest raspuns... nici inainte nu prea aveam mari lucruri de spus. Iar cand am avut le-am tot gandit pana si-au pierdut si intelepciunea dar si maretia... sunt multe gandurile pierdute in abisul sufletului meu... pe unele mi le mai amintesc, pe altele nu... de unele imi e rusine, de altele nici ca mi se rupe... cu toate astea sunt ale mele si nu le voi nega vreodata pt ca sunt parte din mine.
Am tendinta de a ma intoarce tot mai des in trecut. Si in ultima vreme ma intorc spre a reusi sa inteleg ce am trait, daca am trait si ce este cu viata mea. Totusi observ ca ma intorc acolo cu o alta atitudine, o alta abordare, o altfel de curiozitate si o alta viziune asupra celor ce s-au intamplat acolo. Spuneam odata ca simt cum ma transform. Ei bine uitandu-ma in urma vad de unde am plecat, cum eram atunci cand am plecat si cum sunt acum cand desi nu am ajuns la capatul transformarii sunt diferit( si iar nu stiu sa pun corect semnele de punctuatie, de aici se explica absenta lor, sau prezenta ciudata) Simt ca am un echilibru, chiar daca e unul fragil am puterea sa aleg intre a-l pierde si a-l pastra... e incredibil de important sa stii ca in orice situatie ai puterea de a face o alegere... ne e usor sa traim acest adevar... e usor sa faci alegeri insa e dificil sa faci alegerile corecte, intelepte, bune.
Si uite cum se incheie aceasta postare... un pic mai optimista si mai pozitiva decat cele anterioare... '' What do you got if you ain't got love?" (Bon Jovi)