Imi amintesc ca la inceputul verii acestui an am facut o tura montana in Muntii Retezat. Am petrecut vreo doua nopti la Lacul Bucura... foarte tare peisajul de acolo. Il stiam de ceva vreme si ii stiam si potentialul de a te face sa uiti de tine... insa ceva mi-a atras atentia in mod deosebit... si anume: ceata. Acest fenomen la un anumit moment mi-a ascuns frumusetea si potentialul peisajului, cu toate ca ele existau si erau prezente. Ce m-a ajutat sa le vad chiar si prin ceata a fost memoria si acea voce care imi spunea ca ele exista acolo... le-am vazut, le-am contamplat, le-am lasat sa ma cucereasca...
Cam asa e si in viata. Sunt momente cand suntem in ceata. Nu mai vedem potentialul si frumosul din noi. Nu mai credem in valoarea ce zace in noi.... in acele momente avem nevoie de acea Voce care sa ne aduca aminte ca potentialul exista in noi chiar daca pe moment nu il vedem. Si acea voce poate fi a unui prieten, a divinitatii in care credem, a familiei cu care traim sau a memoriei care in unele momente face minuni.
Cert e un singur lucru... potentialul e acolo chiar daca e ceata... si aceasta ceata intr-o zi se va risipi... acum care e alegerea pe care noi o facem?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu