Gorunul

In trecutul meu a fost o perioada in care ca orice tanar a trebuit sa" fac" liceul de parca mama m-a facut constructor... Si pe acolo ne mai invatau profii ( cica e cool sa le zici asa) diferite "discipline". Una din preferatele mele era Limba si Literatura Romana. Aici prin nu mai stiu ce clasa am studiat poezia. N-am prea realizat eu atunci care e frumusetea poeziei dar dupa ce liceul s-a sfarsit am inceput sa citesc ceva poezii. Printre poetii cititi am dat peste unul de-al nostru caruia i se zice Lucian Blaga. Si vreau sa scriu acum una din poeziile lui. E una care ma misca si care parca da glas starilor ciudate ale interiorului meu. Dupa aceasta poezie imi dau seama ca ale mele comentarii sunt de prisos. Asa ca lectura placuta... dati drumul imaginatiei si veti vedea frumusetea acestei poezii...
Gorunul
de Lucian Blaga
In limpezi departari aud din pieptul unui tun
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
imi pare
ca stropi de liniste imi curg prin vene,nu de
sange.
Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atata pace
cand zac in umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?
O, cine stie?- Poate ca
din trunchiul tau imi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o intre scandurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet-
si mut
ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.