In pragul nebuniei....

M-am saturat. M-am saturat de viata. M-am saturat de moarte. M-am saturat de tot. Ce naiba mai caut eu printre oameni? Cine naiba mai da doi bani pe mine? Pentru cine naiba mai conteaza daca eu traiesc sau mor? In acest moment raspunsul pe care il am la aceasta intrebare este: pentru nimeni. Nimanui nu-i pasa daca ma simt bine sau nu. Nimanui nu-i pasa daca traiesc sau mor. Mi-am facut sperante ca vor intelege, ca veti intelege. La un moment dat am crezut ca ma vor ajuta sa ma schimb... dar acum vad ca nu se poate. Nu mai rezist presiunii. Nu mai am putere. Nu mai pot. Dar cred ca degeaba scriu aceste lucruri. Nu vor intelege niciodata ce se intampla in mine. Au spus ca inteleg. I-am crezut. Si am ajuns la concluzia ca totul este desertaciune si o eterna goana dupa vant. Nimeni nu va intelege adevarata mea natura... oricat de mult ar incerca... stiu ca multi vor citi aceste cuvinte, pe unii ii va speria, pe altii ii va ingrijora... iar probabil celor mai multi nu le va pasa... Ce mai conteaza un tanar in plus sau in minus? Ma simt o persoana de care toti se pot lipsi fara probleme. Am inteles in sfarsit ca trebuie sa ma retrag in mine. Sa ma inchid. De ce? Pentru ca m-am saturat sa fiu judecat. M-am deschis in fata oamenilor. Mi-am verbalizat gandurile. Sperand ca vor intelege. Dar, numai intelegere nu am gasit. In schimb am primit etichete, judecati, critici, acuze etc. Eu doar voiam sa fiu ascultat. Nu trebuiau decat sa ma asculte. Am avut un prieten care ma asculta chiar si atunci cand eram cu cel mai negre ganduri. Nu m-a judecat. Doar m-a ascultat. Nu m-a facut sa ma simt ca un ratat, chair daca gandeam diferit. Simt ca nu mai suport... si ideea ce era pana acum pe stand by vrea sa fie activata... incerc sa imi fac curaj... si poate in curand va voi spune: Adio!...